Pentru ca o iubesti...

Cel mai frumos gest pentru o femeie?
Să o iubești cu adevărat. Să simți pentru ea acea dragoste care n-are nevoie de explicații, de gesturi, de promisiuni. O dragoste prin priviri,trup și suflet.
Pentru că o iubești, să înveți să o sprijini.
Pentru că o iubești, să-i răspunzi frumos, să nu o alungi, să o păstrezi mereu lângă tine pentru că este sufletul tău pereche.
Pentru că o iubești, să-i reamintești că dintre atâtea flori, ai ales cea mai sălbatică și frumoasă floare de câmp. Că pe lângă ea, trandafirii, lalelele sau crinii par niște mărăcini. Că privirea ei emană doar lumină, curajul ei te face să mergi înainte și îți oferă încredere absolută.
Pentru că o iubești, amintește-ți că pentru ea e bine că ești, că sunteți, că v-ați întâlnit, că ați ales iubirea, că împreună ați învățat să vă cunoașteți slăbiciunile, să împărțiți durerea în doi pentru a alina suferințele.
Amintește-ți că femeia are un suflet sensibil, se hrănește cu gesturi mici dar importante. Vorbește-i calm, șterge-i lacrimile pentru că viitorul depinde de iubirea voastră.

Noi doi...

Nu știu când s-a întâmplat totul dar știu că prin tine trăiesc.
Prin zâmbetul tău, prin atingerea ta, prin buzele tale, prin chipul tău, prin dragostea care mă aduce zilnic la tine.

Dacă aș încerca să plec, m-ai ține lângă tine?
Dacă ți-aș cere să fugim departe de toți și toate, ai risca totul pentru mine?
Dacă ți-aș spune că în sufletul meu ai adus lumina, mi-ai încălzi viața pentru totdeauna?

Am să te supăr, ne vom certa, ne vom împăca, ne vom căuta printre haine și atingeri, ne vom ierta, ne vom îmbrățișa.
Nu știu ce a fost cândva, cât ai iubit, pe cine ai iubit, dacă îți sunt de ajuns sau într-o zi vei căuta altceva. Știu că vreau să-ți fiu prezent și viitor, vară și iarnă, lumină și întuneric. Știu doar că vreau să-ți fiu alături, să te țin de mână, să fim doi, împreună să vizităm lucruri noi, să fim doi călători prin lume și în jurul nostru să fie doar iubire.
Când îmi vei spune să plec, eu am să rămân.
Pentru că ți-am promis, pentru că mi-am promis să-ți fiu alături.

Am închis ochii pentru o clipă..și mi-am văzut toata viața..cu lux de amănunte.

Mă doare sufletul.

De ce lucrurile triste și durerea le trăim mai intens decât fericirea și bucuria?

De ce fiecare clipă de fericire trebuie să o plătești în lacrimi? 

De ce persoanele care credeai că vor fi toată viața alături, te rănesc în cel mai aspru mod?

Nu lăsați pe nimeni să vă ia zâmbetul și fericirea.

Luptați pentru zâmbete și bucurie.

Durere.

Ce faci cand simti ca nu mai poti? Cand totul se prabuseste in jurul tau?
Iti vine sa zbieri, din toti rarunchii sperand ca cineva te va auzi.
Dar nimeni niciodata nu aude. Fiecare e preocupat cu ale lui, fiecare isi stie bucuriile si tristetile.
Viata nu e decat o goana spre o destinatie necunoscuta, in care ne lovim de toate obstacolele si indiferent daca te lovesti foarte tare, nimeni nu se va opri din goana lui ca sa te ridice.
Sunt momente in care viata te faulteaza atat de tare incat nimic nu te mai poate ajuta.
Si..cu sufletul inundat de lacrimi ramai prabusit in prapastie fara nicio speranta...

Ce faci cand sufletul ti-e haituit de atata durere care vesnic e prezenta?
Raspunsul e acelasi, ramai cu sufletul inundat de lacrimi si te scufunzi..si nimanui nu-i pasa.

Vara asta..

Vara, asta vreau..

Să dau foc la toate

Vreau păcate, libertate

Cu tine, aș fugi

Fiindcă restul sincer

Mă stresează, nu contează...

Lasă totul înapoi...

Să fugim în mare goi
Hai acum că ne-am găsit
S-alergăm spre răsărit

Orice-ar spune vocea ta,
Știi răspunsul meu e da

Am trecut de iarna grea
Acum tu ești vara mea..

Marea, e a mea 

Și nu mai vreau nimic 
Doar o secundă să m-ascundă...

De toate, aș fugi

Să mă ții în valuri

Până seara, tu ești vara

Love you baby!

O ființă minunată.

Azi o să îți povestesc despre o ființă minunată. Prietena mea.
Și nu e orice prietenă. E, acel gen de prieten, pe care toți ni-l dorim.

Această fetiță pe care am văzut-o acum câțiva ani ...cu ochii ei mari căprui , cu părul blond și foarte lung... mică și hotărâtă dar timidă... această imagine nu o voi uita..nu știu de ce...
Nu știu de ce din mulțimea de colegi mi-a atras atenția și mi-am dorit să o am ca prietenă.

Într-o zi, m- am dus glonț la ea, ceea ce e tipic unei nebune ca mine, și îngrozită de faptul că își tunsese frumusețea aia de păr lung care cădea în valuri până la jumătatea spatelui și care spre vârfuri se revărsa în niște bucle atât de perfecte, am întrebat-o ce a fost în capul ei. A tăcut. O tăcere care știam că ascunde multe. A ridicat ochii mari către mine și doar m-a privit, tăcând.

Întotdeauna am privit-o ca fiind o ființă specială, având acel ceva care o diferenția de restul clasei. A fost mereu o prezență care mi-o doream în jurul meu, deși n-am lăsat ca asta să se vadă.
Un an și jumătate mai târziu, după o durere și o dezamăgire cruntă din pricina unei “prietene”, viața ne-a adus împreună. Dar de data aceasta ca prietene. Am pășit amândouă în “relația “ asta, timide și precaute. Dar zilele și viața ne-a arătat prin atâtea moduri că de fapt ne-am căutat mult una pe cealaltă. Ambele aveam nevoie de o prietenie care să ne elibereze și să ne facă să lăsam viața să vorbească prin noi.
Eu am fost poate mereu mai puternică din anumite puncte de vedere, iar ea era cea care se ferea de lume și nu-și dorea să supere pe nimeni. Am fost poate ca marea și nisipul, EU mereu într-o continuuă agitație, iar EA, calmă și cerebrală.
..EA nu era ca mine, așa că automat trebuia să fiu eu aia bătaioasă...
Îi detest pe toți cei care s-au afirmat a fi prietenii ei, pentru că nu au nici cea mai vagă idee despre ea, habar nu au că desi pare blîndă și timidă în toată puterea conceptului de tipă timidă, EA e o smechera care stie ce vrea.
 Mi se pare că nimeni nu o poate înțelege așa cum pot eu (să fie oare anii de confidențe de vină?), că nu o apreciază ca mine, că nu o pot critica obiectiv când derapează în gândire...
Îi urăsc pe toți cei care cred că știu ceva despre EA, nu ii suport pe cei care spun Bia / Brioșă ești prietena mea cea mai bună, dar uită sa fie acolo mereu liberi pentru ea....

NU E PERFECTĂ, ba din contră..dar e prietena mea cea mai bună și am o problemă în a-mi imagina viața mea fară Muffin în ea...

Dacă plec, aș vrea să o iau cu mine, să vada ce văd eu, să râdă când râd eu, să simtă parfumurile care mă înconjoară ... să vadă florile de acolo ...norii și mai ales să simtă că deși nu i-o arăt, o iubesc ca pe o soră și că îi mulțumesc că mereu a știut să mă aline în zilele negre, să râdă cu mine în zilele cu soare, să împartă cu mine bucurii și dezamăgiri, să mă scoată din depresii și sa aibă mereu o vorbă bună atunci când toți mă uitaseră...
Am reușit în ani să fim cu un pas mai aproape una de cealaltă și sper ca până la finalul existenței ăsteia să ne împlinim visul ...să stăm ușă în ușă, să nu mai trebuiască să schimbăm hainele ca să ne vedem ...să nu ne mai facem probleme că ne vede cineva plânse și jumulite când trăim o DRAMĂ.... Vreau să pot deschide ușa și să fie acolo în pijamale cu cana de ceai în mână ...să spună CE E?...

Poate că vi se pare o obsesie, prostie, manie...o chestie anormală..ei bine mie mi se pare NORMAL !
Eu nu mă văd trăind fără vorbele ei bune și fără existența și prezența ei nu neapărat fizică, ci măcar să o știu acolo, mereu gata să-mi fie alături.
Și dacă vă întrebați de ce scriu despre prietena mea ..ei bine scriu pentru că e importantă ...scriu pentru că "blogul e oglinda sufletului celui care scrie”.
DE ACEEA SCRIU pentru că EA e parte din sufletul meu ...

TU!

O imagine pentru suflet.