Azi o să îți povestesc despre o ființă minunată. Prietena mea.
Și nu e orice prietenă. E, acel gen de prieten, pe care toți ni-l dorim.
Această fetiță pe care am văzut-o acum câțiva ani ...cu ochii ei mari căprui , cu părul blond și foarte lung... mică și hotărâtă dar timidă... această imagine nu o voi uita..nu știu de ce...
Nu știu de ce din mulțimea de colegi mi-a atras atenția și mi-am dorit să o am ca prietenă.
Într-o zi, m- am dus glonț la ea, ceea ce e tipic unei nebune ca mine, și îngrozită de faptul că își tunsese frumusețea aia de păr lung care cădea în valuri până la jumătatea spatelui și care spre vârfuri se revărsa în niște bucle atât de perfecte, am întrebat-o ce a fost în capul ei. A tăcut. O tăcere care știam că ascunde multe. A ridicat ochii mari către mine și doar m-a privit, tăcând.
Întotdeauna am privit-o ca fiind o ființă specială, având acel ceva care o diferenția de restul clasei. A fost mereu o prezență care mi-o doream în jurul meu, deși n-am lăsat ca asta să se vadă.
Un an și jumătate mai târziu, după o durere și o dezamăgire cruntă din pricina unei “prietene”, viața ne-a adus împreună. Dar de data aceasta ca prietene. Am pășit amândouă în “relația “ asta, timide și precaute. Dar zilele și viața ne-a arătat prin atâtea moduri că de fapt ne-am căutat mult una pe cealaltă. Ambele aveam nevoie de o prietenie care să ne elibereze și să ne facă să lăsam viața să vorbească prin noi.
Eu am fost poate mereu mai puternică din anumite puncte de vedere, iar ea era cea care se ferea de lume și nu-și dorea să supere pe nimeni. Am fost poate ca marea și nisipul, EU mereu într-o continuuă agitație, iar EA, calmă și cerebrală.
..EA nu era ca mine, așa că automat trebuia să fiu eu aia bătaioasă...
Îi detest pe toți cei care s-au afirmat a fi prietenii ei, pentru că nu au nici cea mai vagă idee despre ea, habar nu au că desi pare blîndă și timidă în toată puterea conceptului de tipă timidă, EA e o smechera care stie ce vrea.
Mi se pare că nimeni nu o poate înțelege așa cum pot eu (să fie oare anii de confidențe de vină?), că nu o apreciază ca mine, că nu o pot critica obiectiv când derapează în gândire...
Îi urăsc pe toți cei care cred că știu ceva despre EA, nu ii suport pe cei care spun Bia / Brioșă ești prietena mea cea mai bună, dar uită sa fie acolo mereu liberi pentru ea....
NU E PERFECTĂ, ba din contră..dar e prietena mea cea mai bună și am o problemă în a-mi imagina viața mea fară Muffin în ea...
Dacă plec, aș vrea să o iau cu mine, să vada ce văd eu, să râdă când râd eu, să simtă parfumurile care mă înconjoară ... să vadă florile de acolo ...norii și mai ales să simtă că deși nu i-o arăt, o iubesc ca pe o soră și că îi mulțumesc că mereu a știut să mă aline în zilele negre, să râdă cu mine în zilele cu soare, să împartă cu mine bucurii și dezamăgiri, să mă scoată din depresii și sa aibă mereu o vorbă bună atunci când toți mă uitaseră...
Am reușit în ani să fim cu un pas mai aproape una de cealaltă și sper ca până la finalul existenței ăsteia să ne împlinim visul ...să stăm ușă în ușă, să nu mai trebuiască să schimbăm hainele ca să ne vedem ...să nu ne mai facem probleme că ne vede cineva plânse și jumulite când trăim o DRAMĂ.... Vreau să pot deschide ușa și să fie acolo în pijamale cu cana de ceai în mână ...să spună CE E?...
Poate că vi se pare o obsesie, prostie, manie...o chestie anormală..ei bine mie mi se pare NORMAL !
Eu nu mă văd trăind fără vorbele ei bune și fără existența și prezența ei nu neapărat fizică, ci măcar să o știu acolo, mereu gata să-mi fie alături.
Și dacă vă întrebați de ce scriu despre prietena mea ..ei bine scriu pentru că e importantă ...scriu pentru că "blogul e oglinda sufletului celui care scrie”.
DE ACEEA SCRIU pentru că EA e parte din sufletul meu ...
TU!
.jpg)
.jpg)
