O sa va fie dor de mine. Sau poate nu.
Cert e ca desi ati sustinut cu totii sus si tare ca imi sunteti alaturi, de fapt n-ati fost niciodata. Nimeni. Nimeni nu a ascultat. Desi ati spus ca veti fi mereu aici sa imi ascultati gandurile. De fapt, nu v-ati gandit ce implica asta, nu-i asa? Nu v-ati gandit ca s-ar putea sa sufar si sa am nevoie de vorbe bune, nu de dojeneli si sfaturi de gen :
Asta e viata. Trebuie sa suporti.
N-ati stiut cata suferinta s-a adunat.
De fapt, eu n-am fost decat o minge de fotbal, mi-ati jucat sufletul si sentimentele ca pe un meci de fotbal. M-ati calcat in picioare si ati sperat ca asta nu o sa ma afecteze.
Si voi va numiti apropiatii mei? Voi? Voi care trebuia sa ma ajutati si sa imi oferiti un umar pe care sa imi plang soarta?
De fapt n-am fost decat un instrument prin care fiecare si-a vazut de interesul lui. Nimanui nu i-a pasat de faptul ca fiecare a tras de mine ca de o bucata de plastilina, sparand sa mai obtina ceva. Si ati tras atat de mult pana m-ati sfasiat.
Trist e ca voi sunteti fericiti iar eu, eu desi m-am chinuit sa ma ridic, s-a gasit mereu cineva care sa-mi traga o palma si sa se asigure ca ma prabusesc. Odata cu mine si toate visele si sperantele mele.
Si din pacate, desi am avut mereu puterea sa ma ridic, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe, de data asta mi-am pierdut puterea....increderea.Candva mi-ati taiat aripile. Si n-au mai crescut...
nu ai mai scris de mult...
RăspundețiȘtergere